Printre cele mai misterioase și controversate texte apocrife din primele secole ale creștinismului se numără Pistis Sophia, o scriere de origine gnostică, redescoperită în secolul al XVIII-lea. Considerată de unii o lucrare esoterică, Pistis Sophia este și astăzi un text care ridică semne de întrebare, mai ales prin modul în care descrie călătoria sufletului prin eoni și porțile cerești după moarte.
Deși nu este recunoscută de Biserica Ortodoxă, această lucrare are detalii care se intersectează parțial cu învățătura despre vămile văzduhului și Judecata sufletului, ceea ce o face un subiect fascinant de analizat.
Ce este Pistis Sophia și de ce este considerată „gnostică”?
Pistis Sophia este un text redactat în limba coptă, datând probabil din secolele II-III d.Hr., fiind atribuit unor comunități gnostice care credeau într-o ierarhie complexă de lumi cerești (eoni) și în existența unor entități care dominau aceste niveluri.
Lucrarea este un dialog între Hristos Cel Înviat și ucenicii Săi, printre care și Maria Magdalena. În ciuda aparentei prezențe a lui Hristos, conținutul este profund influențat de cosmologia gnostică, diferită de revelația Noului Testament.
Călătoria sufletului prin eoni și porțile cerești
Ce sunt „eonii” în Pistis Sophia?
Textul descrie sufletul călătorind prin eoni, care sunt văzuți ca „cercuri” sau „straturi” cerești, fiecare dominat de o „putere” sau de o „arhonă” (stăpânire spirituală). Eonii nu sunt Raiul propriu-zis, ci zone intermediare unde sufletul este testat și purificat.
Sufletul trebuie să treacă prin aceste „zone cerești” pentru a ajunge la „Lumina Supremă”, simbolizată de Pleroma (plinătatea divină).
Păzitorii porților și „puterile cerești”
La fiecare nivel, sufletul întâlnește păzitori ai porților, entități spirituale care îi cer socoteală pentru păcatele și faptele sale. Dacă sufletul nu are „lumina potrivită” sau „misterele” învățate, riscă să fie trimis înapoi sau să rătăcească în cercurile inferioare.
Acest concept seamănă, într-un mod distorsionat, cu ideea ortodoxă a vămilor văzduhului, unde sufletul este iscodit de demoni și îngeri pentru faptele săvârșite.
Judecata și purificarea sufletului în Pistis Sophia
Trecerea prin eoni – procesul de „curățare”
Conform Pistis Sophia, sufletul trebuie să se purifice treptat, urcând prin fiecare eon. Se vorbește despre suferința sufletului care nu și-a învățat „misterele” și care este atacat de entități ostile (arhoni) ce îl împiedică să înainteze.
Fiecare „poartă” este o provocare, iar sufletul trebuie să dovedească că are „lumina interioară” necesară pentru a merge mai departe.
Taina Luminii Supreme și eliberarea finală
Sufletul ajunge în final, dacă trece de eoni, la „Lumina Supremă” sau „Taina Luminilor”, un echivalent al comuniunii cu Pleroma. În această lumină, sufletul se „unește” cu divinitatea și scapă de ciclul reîncarnărilor sau al captivării în eonii inferiori.
Legătura și diferențele față de învățătura ortodoxă
Asemănări cu tradiția ortodoxă
Biserica Ortodoxă vorbește despre vămile văzduhului, unde sufletul este cercetat de îngeri și demoni, și despre necesitatea purificării prin pocăință și spovedanie. Ideea de „judecată pe drum” există și în Tradiția ortodoxă, dar fără conceptele esoterice ale eonilor și arhontelor.
Diferențe esențiale
- În Pistis Sophia, mântuirea pare condiționată de „cunoașterea” unor „mistere ascunse”, în timp ce în Ortodoxie, mântuirea vine prin harul lui Hristos și prin trăirea în comuniune cu Biserica.
- Pistis Sophia are o cosmologie dualistă și ierarhii cerești impersonale, în timp ce Ortodoxia pune accentul pe relația personală cu Dumnezeu și pe comuniunea cu Sfinții și Îngerii.
- În Ortodoxie nu există „reîncarnare” sau „blocare” în eoni, ci o judecată clară urmată de odihnă sau pedeapsă provizorie, până la Judecata de Apoi.
Pistis Sophia este o relicvă a gândirii gnostice, fascinantă ca document istoric, dar care rămâne departe de Adevărul deplin revelat în Hristos. Ea ne arată că încă din vechime au existat încercări de a înțelege misterul vieții de după moarte, dar fără lumina clară a Evangheliei.
